11 lucruri pe care mireasa trebuie să le facă pentru domnișoarele de onoare

Deja știi cine îți va fi domnișoara de onoare principală (maid of honor), și ai făcut lista scurtă cu celelalte persoane care să se alăture grupului de domnișoare de onoare. Unele dintre ele poate-ți sunt prietene de-o viață, pe când altele pot fi puse pe listă pentru că sunt verișoarele viitorului tău soț, pe care poate nici nu le cunoști. Oricare ar fi situația, va trebui să devii un mini șef de echipă și să le ajuți să se simtă bine pe toată perioada. Astfel, și ele se vor concentra să te ajute pe tine la nevoie, fără să se frustreze din nimicuri. 

Uite 11 lucruri pe care să le ai în vedere în relația ta cu domnișoarele de onoare:

  1. Dă de înțeles că fiecare dintre ele este inclusă în grup pentru că merită, nu dintr-o obligație socială.
  2. Fă-le cunoștință într-un mediu informal, la tine acasă sau la o ieșire în oraș. 
  3. Creează un grup de comunicare pe Facebook sau Whatsapp, unde să comunici același lucru cu toată lumea. 
  4. Anunță de la început ce așteptări ai de la ele. 
  5. Evită să ai pretenții nejustificate: sunt prietenele tale, implicate benevol în acest eveniment. Au și o viață privată.
  6. Ele sunt prietenele tale, indiferent dacă au partener sau nu. Dacă partenerul lor nu a ajuns în grupul cavalerilor de onoare, asigură-te că se simt incluși ca cupluri la așezarea meselor sau pozele de grup.
  7. Dă indicații cu privire la tema nunții. “Poți să porți orice vrei” vine cu multă responsabilitate și stres. Posibil și nervi pentru tine după nuntă, când pozele vor fi mai diverse decât te aștepți. Chiar dacă nu vei avea pretenții mari, povestește-le în mare cum ți-ai dori să le vezi: fuste scurte sau nuanțe pastel pot fi destul de permisive, și totuși să ofere o unitate vizuală.
  8. Discută direct cu ele tema rochiilor. Știm cu toate că este foarte dificil să porți o rochie de domnișoară la mai multe evenimente, așa că nu le cere ceva foarte complex. Iar dacă faci asta, dă de înțeles că știi ce efort presupune și, poate, cotizezi la costul lor.
  9. Fii conștientă și clarifică ce-ți dorești la petrecerea burlăcițelor. Participarea la nuntă este un efort financiar și pentru un simplu invitat, darămite pentru grupul special al domnișoarelor de onoare. Ele își vor pune la bătaie banii proprii, timpul și energia, și ar fi bine să le apreciezi.
  10. Asigură-te că au timp să se pregătească pentru petrecere. Sigur că este important ca ele să fie alături de tine la îmbrăcatul rochiei, dar nu le pune să fie acolo și la machiajul de la 6 dimineața, dacă nu urmează după tine.
  11. Oferă-le un cadou prin care să le mulțumești că sunt alături de tine. 
Gabriela
Gabriela
Îmi place să fiu domnișoară de onoare. Îmi place să fiu alături de femei în acest moment important al vieții lor. Să le distrez la petrecerea burlăcițelor, să ascult frustrările legate de organizarea nunții și temerile legate de căsnicie. Prin ce scriu aici, sper să contribui puțin la situația tuturor mireselor, chiar dacă nu le cunosc direct. Să fiu un fel de domnișoară de onoare virtuală pentru ele.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Discover

Sponsor

spot_imgspot_img

Latest

9 Accesorii diferite pentru Petrecerea Burlăcițelor

Accesoriile, decorațiunile și props-urile ajută întotdeauna la atmosfera unei petreceri. Este foarte important ca acestea să fie în concordanță cu tema petrecerii, locul în...

5 idei pentru un city break de fete cu sporturi de iarnă – în Europa

Nu există nicio îndoială - sporturile de iarnă sunt distractive! Cu atât mai mult cu cât fetele din grupul tău sunt pasionate de aceste...

Cum ne conectăm autentic înainte de nuntă prin yoga

Pentru mireasă, voi, domnișoarele de onoare sunteți prețioase și apropiate sufletului ei. Poate sunteți două, poate sunteți zece, dar, indiferent de numărul vostru, conexiunea...

Petrecere de burlăcițe la mare: accesorii tematice

Organizezi o petrecere de burlăcițe la mare și nu știi cum să vă îmbrăcați tematic, dar fără să fiți cringe? Sunt aici să te...

5 cazări în Transilvania tocmai bune pentru un weekend de escapadă cu fetele

Pauză pentru o mică escapadă la staţia “Day dreaming”: imaginează-ți că părăsești cotidianul și că te avânți într-o aventură plină de distracție și surprize...