5 idei de city break în destinații călduroase din Europa în primăvara 2023

Iarna asta nu a fost geroasă în România, însă dorința de a petrece un city break într-o destinație calduroasă e de înțeles. Empatizezi cu noi? Clipește de două ori dacă nu poți aproba această idee de față cu partenerul tău ce urăște căldura. Nu-i nimic. Propunerea noastră este să planifici o escapadă cu fetele, fie pentru petrecerea de burlăcițe, fie de dragul unui girls trip, în orice formă. Și pentru că nu ne dorim să declanșăm o dezbatere în privința alternativelor și să lăsăm discuția neterminată, inițiem discuția cu 5 idei de city break în destinații hot din Europa pentru primăvara asta.

Mai jos listăm preferatele noastre, luând în considerare vremea caldă și însorită, atracțiile turistice și posibilitățile de a petrece momente grozave cu cele mai bune prietene:

Granada, Spania

Micul oraș din sudul Spaniei are o istorie fascinantă și o mulțime de locuri instagramabile, iar temperaturile ajung la 19 grade Celsius în aprilie și 25 în mai. Nu e o vacanță exotică, mai degrabă una culturală, plină de culoare, care să va permită să vă bucurați una de cealaltă într-un mediu foarte prietenos, ce vă pune la dispoziție o mulțime de aventuri și experiențe noi.

Dacă veți rămâne în Granada doar pentru o zi, planul de itinerar ar putea fi puțîn mai intens decât de obicei. Probabil, cel mai bun lucru este să începeți cu Alhambra și Generalife, apoi să vizitați Catedrala și Capela Regală după-amiază. Seara, ar trebui să vă plimbați prin Plaza Nueva, Carrera del Darro, Paseo de los Tristes și Albaicin.

Dacă mai aveți ceva timp seara, puteți vedea un spectacol de flamenco (Flamenco Tablao Jardines de Zoraya) sau vă puteți relaxa în Băile Arabe (Băile Arabe Hammam). Este recomandabil să stați în Granada cel puțin două sau trei zile, deoarece există multe alte locuri frumoase de văzut.

Ca idee de cazare, îți recomandăm să le prezinți prietenelor tale un apartament primitor aproape de centrul Granadei, într-o clădire tipică Andaluciei, pentru un sentiment autentic și o ședere confortabilă – Home Granada Columnas.

Cinque Terre, Italia

Probabil una dintre cele mai fascinante regiuni ale Italiei, Cinque Terre va deschide ușa către raiul vacanțelor: orașele cochete, mâncare excelentă, trasee de hiking, picnicuri în natură, vinuri locale, plajă și mare. Iar în aprilie va puteți bucura de 17 grade. Și de 22 de grade Celsius în mai.

De la nord la sud, satele sunt Monterosso (aici puteți face plajă dacă vremea permite), Vernazza (aici veți descoperi un orășel cochet, plin de locuri de pozat), Corniglia (aici veți urca spre cea mai înaltă zonă a localității), Manarola (aici trebuie să va opriți la cea mai hip terasă, Nessun Dorma sau chiar să vă aruncați în apă) și Riomaggiore (probabil cel mai frumos dintre ele, cu câteva restaurante rafinate incluse în Ghidul Michelin). Fiecare dintre cele cinci este o frumusețe, cu clădiri pastelate care se înșiruie pe dealuri și cu privelișți încântătoare.

În privința cazării, am găsit o camera spațioasă și foarte stilată, unde să vă puteți odihni bine pentru a prinde energie pentru toată suita de activități ce vă stă la dispoziție – Affittacamere Casa Dane.

Valletta, Malta

Dacă o insulă sună cel mai bine pentru vacanța de primăvară a fetelor, ia în calcul și Valletta, capitala Maltei. E locul unde soarele nu se îndură să se ascundă prea des și unde ziua se înregistrează mai mereu 20 de grade în aprilie și 24 în mai. Iar pentru un buget mediu și o dorință mare de răsfăț, vă puteți delecta de o mulțime de experiențe premium la un cost rezonabil.

Malta este presărată cu biserici uriașe, cea mai impresionantă dintre toate este Catedrala Sf. Ioan. Pare simplă din exterior, dar odată ce intri înăuntru este o altă poveste. Fiecare suprafață este acoperită de culori opulente și aur strălucitor.

Malta are și latura ei modernă – noua Poartă a orașului și clădirea Parlamentului sunt cu adevărat contrastante. Au fost proiectate de arhitectul italian Renzo Piano și folosesc același tip de piatră ca și clădirile din jur, dar totuși se evidențiază față de Valletta tradițională.

Ca să ne aliniem ideii de vacanță de răsfăț pe-o insulă, îți prezentăm The Embassy Valletta Hotel, o bijuterie turistică unde puteți rezerva un Suite Deluxe pentru un weekend memorabil într-un hotel de lux. 

Mykonos, Grecia

Nivelul următor al unei excursii cu vreme bună într-o insulă îl vei găsi în Mykonos – locul unde vii, întâi de toate, pentru party-uri. Vei găsi în lunile aprilie-mai o temperatura plăcută de 18-22 de grade, la fix pentru a putea purta outfit-urile cele mai spectaculoase, fără să fiți însă copleșite de căldură. 

Dacă aveți în plan și câteva atracții, pe lângă cluburi, trebuie să bifați morile albe de lângă Centrul Vechi, dar și pe acesta, ce poartă numele de Chora. E suficient să vă pierdeți la întâmplare printre străduțe ca să găsiți o mulțime de galerii de artă modernă, magazine de suveniruri și câteva restaurante chic, ba chiar și câteva buticuri de haine.

Vă recomandăm hotelul Legendary Suites atât pentru confortul și estetica lui, dar și pentru că se află într-o zonă liniștită a insulei, unde vă puteți odihni fără deranj, la întoarcerea din club. Iar dacă ziua se prelungește la hotel, aveți două piscine minunate unde să vă relaxați, dar și terasă sau balcon cu vedere la mare pentru fiecare cameră.

Dubrovnik, Croația

Cum se face cald, cum Duvronik începe să își primească oaspeții. Și nu-i de mirare. Este renumit pentru orașul vechi medieval, peisajele uimitoare și, mai recent, pentru că aici s-a filmat parte din serialul Game of Thrones. Dacă ești fan, avem vești bune. Peisajele Dubrovnik au folosit pentru a portretiza Debarcaderul Regelui. Strada Sf. Dominika este locul unde Cersei a mers în Marșul Rușinii. Și tot aici Daenerys își recuperează dragonii care i-au fost furați. 

Cu o temperatură medie de 18-23 de grade la final de primăvară și clădiri extraordinare, la Dubrovnik aveți tot ce vă puteți dori de la un city break în destinații călduroase, inclusiv cele mai gustoase preparate din fructe de mare. Clădirile sale bine conservate variază de la Biserica baroc Sf. Blaise până la Palatul renascentist Sponza și Palatul Gotic al Rectorului, acum un muzeu de istorie.

Ca opțiune de cazare, aruncați o privire la Villa Anica, o casă cu aspect rustic, unde aveți totuși facilități moderne, precum jacuzzi. Cea mai apropiată plajă este la doar 350 de metri, iar populara plajă a orașului Banje este la 1 km de Vila Anica. Promenada Stradun, zidurile cetății Dubrovnik și alte atracții binecunoscute pot fi explorate la câțiva pași.

Am ratat ceva?

Am ales aceste destinații și pentru cât de puțin ar dura zborul și ce poți face pe lângă petrecere. Lasă-ne mai jos alte destinații pe care le ai în minte sau pe care le-ai descoperit și noi le adăugăm în listă.

Sperăm că ți-am oferit mai multe motive să te bucuri de primăvară și s-o faci mai frumoasă cu planuri grozave, într-un hen party ca la carte sau într-o simplă escapadă de weekend cu fetele.

Discover

Sponsor

spot_imgspot_img

Latest

7 cazări cu spa în România pentru un hen party plin de răsfăț

Petrecerea burlăcițelor este un prilej minunat să sărbătorești viitoarea mireasă și să-i oferi momente grozave și memorabile, înainte de ziua cea mare. În acest...

Cum te îmbraci ca domnișoară de onoare?

Întrebarea Cu ce să mă îmbrac la nuntă? capătă o presiune nouă atunci când faci parte din grupul domnișoarelor de onoare. Stresul devine mai...

13 Domnișoare de Onoare celebre – inspirație pentru #LookDeNunta

Atunci când cauți inspirație pentru tema rochiilor pentru domnișoare de onoare, nunțile celebre îți pot veni în ajutor. Multe dintre vedetele binecunoscute din lumea...

Cadouri pentru domnișoarele de onoare

Chiar dacă domnișoarele de onoare sunt acolo să te sprijine, trebuie să le fii recunoscătoare. În acest articol vrem să-ți sugerăm câteva idei de...

Produsele pe care să le ai în trusa de cosmetice pentru excursie la mare

Vacanța la mare este momentul perfect pentru a te relaxa, a te bucura de soare și a te răsfăța cu momente de răsfăț și...